Dupa un naufragiu, pe o minunata insula pustie ajung mai multi oameni:
2 italieni si o italianca 2 francezi si o frantuzoaica 2 nemti si o nemtoaica 2 englezi si o englezoaica 2 bulgari si o bulgaroaica 2 japonezi si o japoneza 2 chinezi si o chinezoaica 2 americani si o americanca 2 irlandezi si o irlandeza

O luna mai tarziu, pe aceasta minunata insula pustie se intamplasera urmatoarele lucruri:
1. Un italian l-a omorit pe celalalt italian pentru femeia italianca.
2. Cei doi barbati francezi traiesc impreuna cu frantuzoaica intr-un fericit menaje-a-trois.
3. Cei doi nemti au o programare saptaminala foarte stricta pentru vizitarea alternativa a nemtoaicei.
4. Cei doi englezi asteapta pe cineva care sa le-o prezinte pe englezoaica.
5. Cei doi bulgari s-au uitat lung la oceanul fara sfarsit iar unul din ei s-a uitat bine la bulgaroaica si apoi a inceput sa inoate.
6. Cei doi japonezi au trimis un fax la Tokyo si asteapta instructiunile.
7. Cei doi chinezi si-au deschis o farmacie/magazin de bauturi/restaurant/spalatorie si au lasat-o gravida pe chinezoaica ca sa le furnizeze angajati pentru magazine.
8. Cei doi americani se gandesc serios la sinucidere, pentru ca femeia americanca se tot plange de corpul ei, de adevarata natura a feminismului, cum ar putea si ea face tot ce fac ei, necesitatea implinirii, diviziunea egala a treburilor in casa, cum nisipul si palmierii o fac sa arate grasa, cum fostul ei prieten ii respecta tot timpul parerile si a tratat-o mult mai bine decat o trateaza ei si cum relatia cu mama ei se imbunatateste si cum in sfarsit taxele au scazut si nu mai ploua.
9. Cei doi irlandezi au impartit insula in Nord si Sud si au facut o distilerie. Ei nu-si amintesc daca mai era si o femeie pe acolo pentru ca totul devenea cam cetos dupa primii litri de whiskey de nuca de cocos. In orice caz sunt satisfacuti pentru ca nici englezii nu se distreaza deloc...


Links to this post
Intotdeauna am fost fascinata de oameni, de comportamentul lor, de felul in care relationeaza intre ei. Imi place sa observ, sa-mi explic de ce se intampla unele lucruri. De multe ori nu reusesc. Cartea pe care o citesc acum ma ajuta enorm. Mi-a deschis o usa catre lucrurile care ne afecteaza viata, calitatea ei si lumea in care traim. Din pacate, un aspect important in viata este lasat la o parte. Nu este privit cu deschidere, nu este lasat sa intre si sa ne guverneze viata. Dragostea. Dragostea de oameni si de tot ce avem in jur. Dragostea este sursa fericirii si a bucuriei de a trai. Ne e frica sa ne deschidem sa o lasam sa intre. Ne e frica sa iubim. Ne e frica de fericire. Ne gandim ca intotdeuna dupa fericire urmeaza chin. Ne e teama sa mergem inainte, sa lasam la o parte toate ranile acumulate in timp. Am sa va impartasesc cateva fragmente care m-au facut sa inteleg motivele care stau la baza multor probleme din viata noastra. John Welwood, psihoterapeut, profesor si scriitor, doctor in psihologie, autorul este pionier in impletirea spiritualitatii cu psihologia.“A defini iubirea e foarte simplu: o combinatie puternica de deschidere si caldura, care ne permite sa intram intr-un contact real, sa ne bucuram de el si sa-l apreciem, si sa ne simtim bine cu noi insine, cu ceilalti si cu viata in general. Deschiderea-DA-ul neconditionat al inimii- este esenta iubirii. Caldura este expresia de baza a iubirii, nascandu-se ca o extensie naturala a acestui DA-dorinta de a-ti intinde mainile si a atinge, a te conecta cu si a hrani ceea ce iubesti”
“Conform sfintilor si misticilor, iubirea este materialul din care suntem facuti; suntem creati din caldura si deschiderea ei. Nu trebuie sa fim mari intelepti sa recunoastem asta. Tot ce trebuie sa facem este sa aruncam o privire onesta asupra lucrului ce face viata sa merita a fi traita. Cand prezenta iubirii este vie si traieste in noi, nu exista niciun dubiu ca viata noastra isi urmeaza telul si este plina de sens, indifferent de circumstantele exterioare. Simtim ca suntem conectati la ceva mai presus de fiinta noastra. Asta face ca povara izolarii si alienarii sa ne fie ridicata de pe umeri, umplandu-ne de pace si bunastare. Dar atunci cand iubirea nu e prezenta, ceva intotdeauna ne intristeaza, nu pare a fi in regula; ceva pare ca ne lipseste si ne este greu sa gasim bucurie, chiar si atunci cand circumstantele sunt favorabile. Cadem usor prada lipsei de sens, anxietatii si disperarii.Aceste adevaruri simple sunt sustinute si de cercetatarile stintifice, care confirma ca legaturile noastre cu ceilalti afecteaza dezvoltarea sanatoasa a creierului, a sistemelor endocrin, imunitar si si a echilibrului nostru emotional. Pe scurt, iubirea este forta centrala care ne sustine viata si o ajuta sa functioneze. In cuvintele inteleptului Indian Nisargadatta Maharaj: “Viata este iubire si iubirea e viata.”
“in esenta, majoritatea lucrurilor pentru care ne zbatem-siguranta, bogatie, statut, putere, recunoastere, validare, pretuire- sunt cai prin care incercam sa umplem un gol din noi insine, un gol format din cauza indepartarii de iubire. Ca moduri prin care incercam sa castigam iubirea indirect, aceste gratificari surogat nu ne hranesc cu adevarat, pentru ca nu ne ofera senzatia adevarata. Sunt asemenii mancarii de la fast food. Esecul lor de a ne hrani nu face decat sa ne sporeasca foamea interioara, determinandu-ne sa alergade nebuni pe roata de hanster a succesului, sperand cu disperare sa castigam vreo recompensa care sa ne satisfaca realmente. Este la fel pentru toata lumea.”
va urma…


Links to this post
Duminica seara. Vreme frumoasa. Londra. Se intuneca. Doi tineri indragostiti stau pe o banca langa apa. Discuta aprins. Tac. Liniste. Doar apusul soarelui iti mai atrage atentia. Dupa putin timp cei doi se ridica si pleaca. Fiecare in alta directie.


Links to this post
Ieri fiind una dintre rarele zile insorite, in aceasta perioada la Londra, am hotarat impreuna cu Edi, sa ne luam bicicletele si sa facem o plimbare..pe unde vedem cu ochii... si asa am ajuns intr-un parc minunat - Finsbury park. A fost mai mult decat frumos...chiar si momentele de relaxare si contemplare au fost pur si simplu datatoare de energie... Ca sa nu mai spun de plimbarea cu barcutza, de care m-am bucurat pe deplin, zacand amandoi unul langa altul in barca, sau hlizindu-ne ca doi copii...vaslind de zor. O zi perfecta!!

Pe o banca la soare stateau tinandu-se de mana doi batranei (mi se pare duios sa-i numesc asa). N-am putut sa nu observ grija cu care el aranja esarfa de la gatul ei sa nu raceasca. Mi-a placut sa stau sa-i privesc. Recunosc ca sensibilitatea mea fata de oamenii in varsta se trage de la bunica mea care m-a crescut, care acum are 86 de ani si pe care o iubesc enorm.
Dupa un timp cei doi s-au ridicat si au plecat la plimbare pe aleile parcului.

Lucru rar intalnit…Cate astfel de cupluri ati mai vazut in ultima perioada? Cred ca nu multe…Din pacate, casatoria s-a devalorizat foarte tare in ultima vreme. Cuplurile nu mai rezista nici macar 5 ani. Familiile care din afara par perfecte se destrama usor. Toata goana asta nebuna si ritmul alert al vietii in care intram ne face sa uitam ce e mai important: sa traim si sa ne bucuram de viata. Totul se reduce la un mare TO DO LIST care te epuizeaza si care nu-ti mai da energie si stare pentru omul de langa tine. Sedinte, intalniri, deplasari in stainatate, ore petrecute peste program, toate menite sa te departeze de omul de langa tine care si el la randul lui e la fel de ocupat. De curand, am aflat ca un cuplu de prieteni divorteaza. De ce? Nu se mai iubeau? Nu. Ajunsesera, de prea multa munca, sa nu mai aiba nimic in comun. Viata lor era acel TO DO LIST prea plin ca sa mai incapa altceva. Si nu e singurul exemplu.Oare nu poate exista un echilibru intre personal si professional? Oare e atat de greu? Sau poate dorinta de a fi cel mai bun si a avea cat mai multe e mai puternica? O fi. Dar oare cand ajungi sa ai si pozitia pentru care ai muncit atat , casa la care visai, contul din banca cu multe zerouri, masina pe care ti o doreai esti fericit? Esti fericit cu toate astea si singur, fara o persoana cu care sa le imparti? Nu cred. Bucuriile sunt mult mai frumoase atunci cand sunt impartite cu persoana iubita.

Mi-am promis solemn, ca nu voi lasa viata sa erodeze relatia noastra..., ca ma voi dedica trup si suflet LUI, si familiei mele, si copiilor pe care ii doresc cu atata disperare...
Voi avea intotdeauna timp si pentru barbatul meu, si nu voi uita niciodata sa-i arat cat de mult il iubesc si cat de mult il apreciez...Chiar si cu un singur gest, chiar si cu un cuvant, chiar si o plimbare tinandu-ne de mana, o inghetata, un biletel cu TE IUBESC, orice... Asta e cea mai mare bogatie a omului...iubirea si cel de langa el... si voi avea grija de ea.

Cei doi batranei pe care i-am intalnit in parc n-or avea ei tot ce-si doresc, dar cel putin cred ca sunt fericiti. Se au unul pe celalat.


Links to this post
Ma gandeam zilele trecute, fiind pusa intr-o postura destul de rea, si nemeritata zic eu, la tot ce inseamna prietenie in ziua de azi... Nu mai poti avea incredere in prea multe persoane...chiar si cei asa-zisi prieteni carora le-ai intins o mana de ajutor cu fiecare ocazie, si in care ai incredere, iti pot intoarce spatele in orice clipa si parca abia asteapta sa te muste de fund. Abia asteapta sa te barfeasca si sa comenteze aspecte pe care ei le vad altfel poate..decat realitatea...din viata ta. M-a scarbit tare rau asta... Nu m-am asteptat nici o secunda, mai ales pentru ca vine de la o persoana pe care toata viata am considerat-o prietena, si tot timpul am incercat sa-i fiu alaturi atat cat am putut. Cand vi se va ivi ocazia sa ajutati un prieten, nu zic sa n-o faceti , dar sa cantariti foarte bine ce efecte poate avea aceasta asupra voastra... Pentru ca ..cu toata parerea de rau...nu voi mai putea avea niciodata aceleasi sentimente curate fata de prietena mea, iar relatia noastra se erodeaza continuu...
Am ajutat un om, dezinteresat, si chiar cu cea mai mare bucurie in inima, nu un ajutor enorm...dar totusi un ajutor, o mana intinsa, o mana de care ai cateodata mare nevoie...in schimb am avut posibilitatea sa vad ce parere are acea persoana...in particular... in discutii cu alte persoane..despre mine, casa mea, si viata mea in general aici, la Londra..langa Edi...
Credeti-ma....doare al draq de tare sa realizezi ca ti se intampla asa ceva...Mai ales cand te increzi in acea persoana...

In primul rand tot ce vede ea la viata mea... e o imagine pur si simplu rautacioasa, vazuta parca prin niste ochi scarbiti de viata. Eu nu vad deloc asa viata mea si relatia mea cu Edi, si din interiorul ei sunt mai mult decat multumita cu ce am ales. Sunt convinsa ca ...pe parcursul vietii se va vedea asta foarte bine...din ce vom reusi sa cladim impreuna...In al doilea rand...cum poti sa vorbesti de mine si de viata mea...cand propria ta viata e o mare cacialma, cum poti sa arati cu degetul la barbatul de langa mine..cand propriul tau barbat nu este nici pe departe perfect, iar relatia voastra e una destul de ciudata si nelalocul ei.... Nu ma apuc acum sa dau vreun detaliu nasol, pentru ca nu e locul meu si nu e treaba mea... Niciodata nu am judecat eu viata altuia, sau macar am incercat sa nu judec ...alta persoana(mai ales prietena), alta relatie, alta viata...
Fiecare traieste asa cum isi asterne si e treaba fiecaruia cum... Mie imi place sa iubesc cu foc...si sunt convinsa ca persoana de langa mine merita...si nu trebuie sa dau vreo explicatie cuiva...prietenii ar trebui sa ia asta asa cum e, daca sunt intr-adevar prieteni adeavarati...
Altuia ii place sa se injure si sa se sicaneze...altuia sa se paruiasca..altuia sa fie mai rezervat...fiecare e liber sa aleaga ...

Nu consider ca viata mea e perfecta..nicidecum... Dar nu e nici subiect hilar de barfa, si de rautati...Sau nu ar trebui sa fie..pentru ca mi se pare ca e o viata normala...cu suisuri si coborasuri, cu bucurii si tristeti, cu toate bune,..dar si momente mai putin bune... Dar avand in vedere ca cele bune au fost mult mai multe ca cele rele...ma consider un om norocos.

Consider ca am langa mine oameni de calitate..si prin asta nu spun neaparat oameni cu 7 facultati , mastere etc...Spun oameni in care sa te poti baza, si oameni buni si sinceri si binevoitori...cu care iti face placere sa-ti petreci timpul liber...

Am ajuns la concluzia ca oricate cursuri si scoli ai incerca sa faci, daca nu ai in tine materia acea de OM, atunci degeaba... o sa fii tot timpul singur, sau inconjurat numai de oameni de proasta calitate, iar cei buni te vor descoperi intr-un final si vor fugi...sa-si vada fiecare de viata lor...fara barfe si rautati de om prost...

Probabil ca si prietena mea..intr-o zi va realiza - cel putin asa sper - ca in viata nu trebuie sa calci oamenii in picioare, nu poti sa nu ai nici un pic de respect fata de nimeni, si mai ales fata de cei care iti sunt aproape, ..asta in cazul in care iti doresti ca acei oameni sa-ti mai fie prieteni, si in cazul in care iti doresti ca si tu la randul tau sa fii respectata si apreciata... Sau poate o va durea direct in partile dorsale si va pleca mai departe, in cautarea EU-lui propriu si in cautare de prieteni noi...

In oricare din cazuri eu ii doresc numai bine...dar voi fi cu mare bagare de seama..in ceea ce o priveste...

Ramane sa vedem ce e de facut...dar sper sa realizeze pana nu e prea tarziu, ca nu e nici superioara celor de aici, ca nu e nici mai speciala...fiecare om e special in felul lui, ca nu e nici nascuta prin pasarica de aur, si meritam si noi sa fim respectati si sa incercam sa avem o viata normala impreuna, mai ales ca locuim in aceeasi casa...si a fost primita cu bratele deschise si din toata inima... Iar faptul ca vii la un curs si nu vii sa muncesti..cum vin toti ceilalti in general...nu te face sa fii bibelou de portelan....

Doare al naibii de rau sa simti cutitul mare al rautatii in spatele tau...si doare de 10 ori mai mult cand vine din partea unei prietene dragi...

... THE END...

P.S. Am impresia ca cei mai rautaciosi oameni sunt chiar cei nemultumiti de viata lor


Links to this post






...and we have a winner...

Ok, deci povestea a inceput de mult.....de cand ne tot cautam...
S-a concretizat de curand... iar de ziua mea...Doamne Doamne mi l-a pus in brate.. si mi-a soptit.."Ia-l, e al tau, l-ai asteptat asa mult!"
Nu pot sa va spun cat de frumos e totul... si stiu ca o sa ziceti ca asa e tot timpul la inceput... dar nu mai sunt copil sa ma bucur nefondat, acum simt, simt ca e asa cum trebuie, simt ca totul e natural si firesc, simt ca ...iubesc, fara sa incerc sa schimb acea persoana in vreun fel, sau fara sa mi se ceara sa ma schimb. Simplu, natural, curat si frumos...
Ca sa va lamuresc, daca sunteti .. in ceatza...: Iubesc, iubesc cu toata inima, iubesc un om.. care mi-a fost prieten si confident la inceput... si mi-a devenit acea jumatate.. la care tot speram...
Cine incearca sa-mi explice ca dragostea nu e usoara si e facuta numai din interese, tin sa va anunt ca acum mai mult ca niciodata CRED ca dragostea poate fi asa cum ti-o doresti, atata timp cat ai langa tine persoana cu care te completezi, persoana care te face sa te simti unic, si de neinlocuit...care te iubeste asa cum esti...
Care iti spune: "nu vreau sa te schimbi cu nimic, te iubesc asa cum esti, si o sa invat tot ce iti place si ce nu, si asa voi stii cum sa te fac cea mai fericita". Care iti arata in fiecare clipa cat de mult te adora.
Offf... dragostea asta.. poate fi asa frumoasa...
Iar cel care ma face sa visez este Edy - pentru cine nu stie - roman, coleg de facultate cu mine, sta si lucreaza in Londra, si ma iubeste...
Drumurile noastre s-au reintalnit foarte firesc si legatura noastra a evoluat foarte natural, fara a fi fortata vreun pic.
Daca ne vom potrivi pana la sfarsit.. asta nu stie nimeni, si nici ce va fi de-acum incolo...Dar ma voi bucura de fiecare minut si secunda petrecuta impreuna, si voi savura sentimentul de a fi iubita!
Poze sa va clatiti ochii gasiti la "fotografii", si sa comentati... Sunt facute in perioada 21-23 martie - in Londra... am mult mai multe,, si promit sa le trimit, dar astea sunt cele cu noi, si facute impreuna.Sper sa va placa si astept pareri si sfaturi...
Va iubesc si mi-e tare dor de voi!!


Links to this post
Miroase a EL....

Am vazut azi pe net ceva atat de induiosator ca mi-au dat lacrimile...O fetitza nascuta prematur,fara sanse de supravietuire, care s-a luptat pt viata ei... si a invins...devenind o fetitza normala...Iar peste ani...jucandu-se cu mama ei afara...ii spuse mamei ca mirosul acela din aer... nu e miros de ploaie sau doar aer proaspat,....e Mirosul LUI DUMNEZEU...pe care ea l-s simtit stand la pieptul lui.. in primele luni ale vietii....Dumnezeu a tinut-o in brate....Cat de frumos poate sa fie?.....
M-am gandit la voi,toti cei dragi mie, ....la familie, la prietenii adevarati, la persoana pe care o iubesc si ador, m-am gandit la viata...
Si la cat se lupta unii pt ea, si mie mi se pare ca nu o tratez cu indeajuns respect si iubire...ca nu realizez indeajuns cat valoreaza viata asta, si ce trebuie sa faci, ca sa o valorifici pe deplin. Sa iti gasesti jumatatea? sa te mariti/casatoresti? sa faci si tu la randul tau un ingeras mic, care sa te priveasca cu acea adoratie pura si divina? sa iti iubesti familia, casa? sa te lupti? sa te realizezi profesional? sa-ti iubesti prietenii? sa adopti un copil? sa dai din ce ai si la cei saraci?.....cam ce ar trebui sa faci...ca sa simti ca dai tot ce e mai bun din tine?
Nu stiu .. inca..sper din toata inima sa aflu...
Dar stiu..ca voi incerca sa nu fac lucuri pe care le-as regreta mai tarziu, ca o sa incerc pe cat pot sa fiu mai buna, si sa impart cu ceilalti lumina din sufletul meu, sa iubesc curat si sincer, sa trec peste toate necazurile cu capul sus si sa ma ridic de fiecare data mai puternica, sa-mi sustin familia, si sa le arat macar atata iubire cat mi-a fost aratata, sa fiu acel prieten bun si sincer de care avem cu totii atata nevoie.
Familia si prietenii sunt si vor fi centrul vietii mele, pt ca fara voi nu pot trai, iar cu sprijinul vostru pot realiza orice.
si mai presus de orice...imi voi reaminti tot timpul - pt ca uneori uit - ca eu CRED, cred in cineva, ceva puternic acolo sus, cred in sentimentul pe care il am fata de Dumnezeu, cred in iubire, in prietenie, ... cred in mine.
Si poate intr-o zi, inconjurata de cei dragi, cu sufletul linistit si fara regrete, cu mintea si experienta atator ani, voi putea simti acel miros AL LUI, voi putea spune ca MIROASE A DUMNEZEU!SI voi realiza.. ca am simtit asta, de fiecare data cand mi-a fost greu, de fiecare data cand am cazut.. si am simtit ca ceva ma ridica, de fiecare data cand am simtit ce viata e nedreapta dar am continuat sa cred in ea, de fiecare data cand am simtit fericirea deplina, de fiecare data cand am simtit ca sunt iubita, cand am fost inconjurata de prieteni, cand m-am bucurat de faptul ca traiesc, de fiecare data cand L-am simtit carandu-ma in brate...pt ca mi-era greu sa mai merg inainte...
Poate intr-o zi voi putea spune ca toata viata am stat la pieptul LUI, si am avut o parte din Dumnezeu in inima mea....pe care as vrea nespus sa o impart cu VOI!!
Si da , daca familia si prietenii sunt ingeri fara aripi...pt mine voi sunteti ingerii mei!!

Va multumesc si va iubesc!


Links to this post
Valoarea timpului...
Pentru a stii valoarea:
-unui semestru, intreaba un student care a pierdut examenul final;
-unei luni, intreaba o mama care a nascut prematur;
-unei saptamani, intreaba editorul unei reviste saptamanale;
-unei ore, intreaba indragostitii care asteapta sa se vada;
-unui minut, intreaba persoana care a pierdut trenul, autobuzul sau avionul;
-unei secunde, intreaba pe cineva care a supravietuit unui accident;
-unei miimi de secunda, intreaba atletul care a castigat medalia de argint la Olimpiada.
Timpul nu asteapta pe nimeni. Pretuieste fiecare moment pe care-l ai.
Il vei pretui si mai mult daca-l impartasesti cu cineva special.


Links to this post

Esti sanatos...? Atunci traieste-ti viata!
I-am raspuns in scris unei bune prietene care nu ma mai auzise de o buna bucata de vreme. I-am povestit cateva din lucrurile care nu-mi dadusera o stare prea buna si ma impiedicasera sa fac ceea ce aveam de gand. M-a tot sunat si n-a reusit sa ma gasesaca…Dupa doua zile am primit un mesaj din care am ales ceva pentru voi:
” M-am gandit sa-ti descriu cum mi-am inceput garda…Dupa o dimineata foarte agitata, am pus 2 catetere la Neurologie la 12,30 am fost sa dau o anestezie la o politrauma. Era o tinara de 31ani, victima unui accident rutier (soferita), a incercat sa fereasca un catelus pe DN1 si a nimerit intr-un parapet. Pe masa de operatie am gasit o pustoaica slabuta, cu maini fine si capul imens, ras, intubata. Am inceput anestezia, i-am pus cateter venos central, 5unitati de singe (era aproape exsanguinata), neurochirurgul i-a facut volet decompresiv (s-a evacuat singele din cutia craniana), creierul se revarsa pe masa de operatie…am terminat pe la ora 16 si am dus-o in Terapie Intensiva. Mi-a fost frica ca o pierd pe masa, a singerat enorm, pina la urma am stabilizat-o, m-am ocupat toata garda de ea, dar leziunea cerebrala este mult prea severa si sincer vorbind nu are nici o sansa. Dimineata am lasat-o cu tensiune buna, diureza,hemoglobina bune,dar…..creierul e zob.La iesirea din sala ma asteptau parintii fetei, tatal canceros cu citostatice, mama disperata…Am fost primul om cu care au vorbit si a trebuit sa le spun ca unicul lor copil are creierul zob. Mama ei imi povestea ca are o fetita atit de buna, ca n-a facut rau nimanui, a condus mereu si niciodata nu a avut nicio problema, n-a patit nimic…Plingea mult, dorea cu disperare sa-i dau o speranta, ma implora sa fac ceva pentru unicul ei copil….Intr-un alt pat, un tanar zdrobit intr-un accident era mangaiat pe cap de un barbat frumos, inalt, semanau. Probabil era fratele….un gest de o tandrete nemaintilnita…pe hol tatal ma opreste si ma intreaba daca eu ma ocup de fiul lui…La ora 2,30 dimineata dadeam anestezie de citeva ore in sala de chirurgie plastica, o femeie a fost mutilata de o masina pentru porumb. Sangele ii siroia pe fata, urechile smulse, au reparat-o impecabil, dimineata la 8 am detubat-o. Era bine.Stateam noaptea in sali obositi,improscati de singe,ascultam muzica si lucram…. si ma gindeam, oare ce fac ceilalti oameni?Fiecare zi din viata mea cuprinde tragediile si momentele apocaliptice din vietile celorlalti.Viata e intotdeauna plina prin ea insasi, iar daca esti tinar, sanatos, inteligent, frumos, e chiar prea mult.Tu nu ai voie sa nu fii bine atata vreme cat nu ai niste probleme majore, iti moare cineva, esti bolnava…Oamenii nu inteleg ca diferenta intre a fi si a nu fi aproape ca nu exista. Au fost salvati si mi-au murit oameni in miinile mele. Eu spun destul de repede ce am de spus pentru ca de un timp am realizat ( mai exact de cind fac meseria asta) ca timpul… nu are rabdare, merita trait din plin.”
Mesajul a ajuns noaptea. M-a socat. Lacrimile nu incetau sa-mi curga. A fost dur. Parca m-am lovit de un zid. Am realizat cat de mult timp irosim. Cat pierdem …uneori pentru nimic…clipe care nu se mai intorc niciodata…ne pierdem in detalii care nu conteaza, consumam energie pentru nimicuri, muncim mult sa avem, sa ne realizam dorintele din copilarie si sa obtinem respectul celor din jur cu ajutorul unori conturi pline de zerouri. N-am mai vazut de mult timp oameni relaxati, care sa se bucure de ce au, sa imparta cu cei din jur, fara sa se mai piarda pe drumul haotic al vietii care duce catre mai mult si mai mult si mai mult…poate maine nu va mai fi…iar acel “mai mult” nu va mai insemna nimic. uitam mereu asta…sau nu-i dam importanta…


Links to this post