Uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte pe care ni le ofera viata si uitam sa mai facem si lucruri care ne plac, pentru ca incercam sa facem mereu numai ceea ce trebuie.

Uitam sa savuram linistiti o cafea sau un ceai aromat, pentru ca le bem grabiti spre tumultul cotidian.
Uitam sa privim cerul, sa observam stelele, sa auzim pasarile, sa admiram pomii,florile, natura, cladirile frumoase si oamenii..
Uitam sa ne bucuram de o cina alaturi de familie si de prieteni, de o baie relaxanta, de un fotoliu confortabil, de muzica, de un film frumos, de o carte…
Uitam sa traim, pentru ca suntem prea ocupati sa existam.
Uitam de lucrurile cu adevarat importante, dar avem remindere pentru toate nimicurile pe care credem ca nu ar trebui sa le uitam.
Uitam sa ne apropiem de oameni, sa le vorbim, sa le zambim,sa-I ascultam…
Uitam sa privim viata din perspectiva corecta si nu asa cum vor altii sa o vedem.
Uitam sa fim veseli, pentru ca-I lasam pe altii sa ne intristeze cu starile lor.
Uitam sa daruim, pentru ca suntem prea ocupati sa primim si sa adunam.
Uitam sa legam prietenii si uitam sa le mentinem.
Uitam sa ne vizitam parintii, bunicii sau un prieten. Uitam de bucuria de a impartasii cu cineva drag ganduri, trairi, amintiri si vise.
Uitam oamenii care au contat in viata noastra si care ne-au daruit amintiri frumoase, dar nu ii uitam pe aceia care nu au avut nici un rost si care doar ne-au dezamagit.
Uitam sa iubim oamenii care ne sunt alaturi pentru ca nu-i putem uita pe aceia care ne-au abandonat…
Uitam gesturile frumoase facute de altii pentru noi, dar nu le uitam pe cele urate, care ne-au adus durere.
Uitam sa mai tinem companie unui singuratic si sa aducem mangaiere unui suflet indurerat.
Uitam sa vorbim frumos, sa privim cu duiosie, sa imbratisam…
Uitam sa radem cu pofta, sa plangem de bucurie, sa spunem “multumesc”, “te rog”, “iarta-ma”, “te iubesc”…
Uitam sa fim fericiti cu ceea ce avem, pentru ca suntem prea concentrati pe ceea ce nu avem si pentru ca ne indepartam de esential.
Uitam pana si de Dumnezeu, pe care il invocam doar atunci cand avem temeri, sau cand nu avem pe cine sa invinovatim pentru esecurile noastre.
Uitam sa ne amintim de momentele frumoase traite si invocam mereu amintirile triste.
Uitam sa iertam, dar nu uitam sa judecam…
Uitam sa iubim, dar nu uitam sa uram...
Uitam sa traim...
Ce-ar fi sa ne cream un reminder care sa ne aminteasca asta... cum sa traim...frumos, cu iubire, cu bucurie, cu zambet si optimism... ca atunci, peste ani, cand vom privi inapoi, sa privim cu mandrie, cu gandul ca am stiut sa PRETUIM VIATA.


Links to this post

Intru rar pe aici, iar când intru nu-mi place să stau, pentru că îmi dă senzaţia aceea de gol şi pustiu pe care mi-o dă o cameră fără perdele.

Am renunţat, în sinea mea, la Broscutza, crezând că persoana care sunt acum nu mai are nevoie de ea, fără să realizez că astfel las în urmă o parte din mine. O parte care mi-e dragă. Aşa că o caut iar, prin sertare înţepenite în suflet, sterg cu grija amintirile de praf, si incerc să ii dau viaţă în cuvinte mai puţin anonime şi mai puţin citite decât în trecut. În fond, dacă eu am renunţat la mine însămi, ce i-ar fi putut opri pe toti ceilalţi să abandoneze speranţa că o să mă întorc pe aici ? Imi doresc iar veselie in casa, mi-e dor de prietenii dragi care imi umpleau si bucurau sufletul. 
De astăzi pun perdelele înapoi şi o resuscitez pe Broscutza, am hotărât. 


Links to this post