Intotdeauna am fost invatata sa am animale in casa, si toata viata mea voi crede ca mai ales cainele poate fi cel mai bun prieten al omului, si al meu personal. Un caine nu e doar un animal, pe care sa-l tii pe langa casa, si sa te apere. Un caine e o parte din familia ta, din viata ta, din sufletul tau, te iubeste neconditionat, iti daruieste tot ce are el mai bun si mai curat, te protejeaza cu pretul vietii lui, te inveseleste cand esti trist si iti usureaza viata cand ti-e greu. Copiii cresc mai usor si mai armonios cand au un partener atat de credincios langa ei. Toata viata viata voastra se schimba in bine, atunci cand ochisorii jucausi va cauta cu dor, si cand boticul umed va pupa mana, drept recunostinta.
E greu si dureros intr-adevar cand il pierzi cumva de langa tine, in tumultul vietii, si iti lasa o suferinta cumplita in inima. Dar cu toata aceasta greutate, pe care eu am simtit-o atat de tare, nu te opreste nimic sa faci alt sufletel cald si iubitor parte din viata ta. Sa salvezi alta inima si sa-i oferi iubire si protectie, pentru a primi la randul tau de 100 de ori mai mult!

Dupa trauma traita acum cateva zile, plans si zbucium, m-am hotarat. Voi fi parte activa a asociatiei adoptiicaini, voi incerca sa salvez sufletele iubitoare si vesele care au atata nevoie de noi, si mai mult ca sigur ca voi adopta un catzel pe care sa-l iubesc si sa-l rasfat, si care sa imi readuca zambetul pe buze.

Va incurajez sa intrati pe www.adoptiicaini.ro sa va gasiti partenerul ideal, prietenul pe viata, si va promit ca va deveni bucuria si lumina ochilor vostri. Iar daca nu puteti adopta, macar promovati aceasta initiativa demna de laudat si de urmat.

Salvam si un suflet plin de iubire, ne facem si noi viata mai frumoasa, si facem lumea un pic mai buna.

www.adoptiicaini.ro




Free Hit Counter






Free Counter


Links to this post

Intotdeauna lumea a considerat ca eu sunt cea optimista, cea la care putea gasi o raza de speranta, o vorba buna, un gand frumos, un zambet care sa mobilizeze.
Astazi eu sunt cea care isi striga durerea!!! O strig cu disperare, dar degeaba... e o durere prea surda ca sa ma auda!! O durere ascutita care imi sfasie muschii zambetului si imi taie orice sansa de a mai vedea frumosul din viata! Astazi am privit moartea in ochi, ne-am privit amadoua triste, si fara de putere, cu lacrimi siroind pe obraji, cu regrete si cu neputinta in inima....
Astazi moartea mi-a luat cel mai bun prieten, fara sa-mi dea vreun drept sa protestez, fara sa ma intrebe nimic. Mi l-a luat si atat! Cica asa e viata! E o viata urata si rea, daca iti ia de langa tine sufletul cel drag, sufletul care te iubea neconditionat, sufletul care depindea de tine, si pe care nu ai fost in stare sa-l protejezi pana la capat!
Durerea asta e tare grea si sfasietoare! Neputinta e de neindurat! Si totusi o voi duce mai departe, viata vine, trece, se duce, si asa ne vom duce si noi!
Si, stiu ca multi ma vor considera exagerata, si vor spune probabil sa nu mai plang, ca doar nu e vorba de un om; nu, e vorba de cel mai bun prieten al meu, de bucuria sufletului meu, de cel care mi-era alaturi la bine si la greu neconditionat, de Lordulica al meu cel drag si bun, fara de care ma simt atat de trista, atat de fara viata. E vorba de o faptura blanda si buna, tandra si iubitoare, care nu cerea prea mult, decat sa fie bagata in seama, mangaiata si uneori chiar rasplatita. Atat cerea! Iar eu am dezamagit, nu am putut sa-l salvez, si l-am lasat prada unei morti teribile si dureroase. Lacrimile mele curg neincetat, dar degeaba acum, durerea mea nu are nici o putere, si nimic nu-mi va aduce inapoi sufletul vesel si credincios al Lordului meu.
Il iubesc cu disperare si intotdeauna il voi iubi, mi-e ciuda si mi se face rau ca nu am fost acolo sa-l pazesc, sa-l salvez, sa-l iau din bratele mortii.
Astazi imi strig durerea....... astazi lacrimile mele nu mai sunt decat eliberarea inimii mele frante! Astazi nu mai e aici langa mine, sa ma faca sa nu mai plang, sa stea langa mine si sa ma inveseleasca, si sa-mi spuna prin limbajul lui mut cat de mult ma iubeste!
Astazi... l-am pierdut!! Tragic, dureros si fara crutare! Nu se mai bucura cand ma intorc acasa, nu ma mai pupa cu foc, nu ma mai cauta cu disperare si dor!
Lacrimile imi curg si nu se mai opresc, pentru unii e doar o poveste, este o " asa e viata", e un fleac, pentru mine e o parte din inima mea, si o parte din sufletul meu, membru al familiei mele, copilul meu, cum ii spuneam eu.
Neputinta ma roade, lacrimile nu-mi dau pace, durerea ma chinuie, inima ma doare.... si da, stiu ca se vor duce toate cu timpul, si probabil zilele viitoare voi vedea in oglinda de la baie zambetul optimist si increzator ca totul va fi bine...ca TREBUIE sa fie bine. Dar AZI - azi imi voi pastra dreptul de a jeli.... dreptul de a-mi plange sufletul drag pe care l-am pierdut, dreptul de a striga de durere si de a fi furioasa pe soarta asta, si pe viata asta care e cateodata atat de nedreapta...
Si furioasa pe mine...ca poate n-am fost ... atat cat ar fi trebuit sa fiu!!
Astazi ma intorc spre luna si urlu de durere, imi chem copilul inapoi, si cer sa mi-l mai lase un pic, macar o ora, un minut.... atat cat sa-l mai tin in brate...strans... si sa-i mai spun cat de mult il iubesc, cat de fericita m-a facut, cat de mandra sunt ca i-am fost mama, si cat de rau imi pare ca nu am putut sa-l apar mai mult.
Te iubesc din tot sufletul dragul meu, si te voi pastra in inima mea mereu!!!!


Free Hit Counter



Free Counter


Links to this post