Esti sanatos...? Atunci traieste-ti viata!
I-am raspuns in scris unei bune prietene care nu ma mai auzise de o buna bucata de vreme. I-am povestit cateva din lucrurile care nu-mi dadusera o stare prea buna si ma impiedicasera sa fac ceea ce aveam de gand. M-a tot sunat si n-a reusit sa ma gasesaca…Dupa doua zile am primit un mesaj din care am ales ceva pentru voi:
” M-am gandit sa-ti descriu cum mi-am inceput garda…Dupa o dimineata foarte agitata, am pus 2 catetere la Neurologie la 12,30 am fost sa dau o anestezie la o politrauma. Era o tinara de 31ani, victima unui accident rutier (soferita), a incercat sa fereasca un catelus pe DN1 si a nimerit intr-un parapet. Pe masa de operatie am gasit o pustoaica slabuta, cu maini fine si capul imens, ras, intubata. Am inceput anestezia, i-am pus cateter venos central, 5unitati de singe (era aproape exsanguinata), neurochirurgul i-a facut volet decompresiv (s-a evacuat singele din cutia craniana), creierul se revarsa pe masa de operatie…am terminat pe la ora 16 si am dus-o in Terapie Intensiva. Mi-a fost frica ca o pierd pe masa, a singerat enorm, pina la urma am stabilizat-o, m-am ocupat toata garda de ea, dar leziunea cerebrala este mult prea severa si sincer vorbind nu are nici o sansa. Dimineata am lasat-o cu tensiune buna, diureza,hemoglobina bune,dar…..creierul e zob.La iesirea din sala ma asteptau parintii fetei, tatal canceros cu citostatice, mama disperata…Am fost primul om cu care au vorbit si a trebuit sa le spun ca unicul lor copil are creierul zob. Mama ei imi povestea ca are o fetita atit de buna, ca n-a facut rau nimanui, a condus mereu si niciodata nu a avut nicio problema, n-a patit nimic…Plingea mult, dorea cu disperare sa-i dau o speranta, ma implora sa fac ceva pentru unicul ei copil….Intr-un alt pat, un tanar zdrobit intr-un accident era mangaiat pe cap de un barbat frumos, inalt, semanau. Probabil era fratele….un gest de o tandrete nemaintilnita…pe hol tatal ma opreste si ma intreaba daca eu ma ocup de fiul lui…La ora 2,30 dimineata dadeam anestezie de citeva ore in sala de chirurgie plastica, o femeie a fost mutilata de o masina pentru porumb. Sangele ii siroia pe fata, urechile smulse, au reparat-o impecabil, dimineata la 8 am detubat-o. Era bine.Stateam noaptea in sali obositi,improscati de singe,ascultam muzica si lucram…. si ma gindeam, oare ce fac ceilalti oameni?Fiecare zi din viata mea cuprinde tragediile si momentele apocaliptice din vietile celorlalti.Viata e intotdeauna plina prin ea insasi, iar daca esti tinar, sanatos, inteligent, frumos, e chiar prea mult.Tu nu ai voie sa nu fii bine atata vreme cat nu ai niste probleme majore, iti moare cineva, esti bolnava…Oamenii nu inteleg ca diferenta intre a fi si a nu fi aproape ca nu exista. Au fost salvati si mi-au murit oameni in miinile mele. Eu spun destul de repede ce am de spus pentru ca de un timp am realizat ( mai exact de cind fac meseria asta) ca timpul… nu are rabdare, merita trait din plin.”
Mesajul a ajuns noaptea. M-a socat. Lacrimile nu incetau sa-mi curga. A fost dur. Parca m-am lovit de un zid. Am realizat cat de mult timp irosim. Cat pierdem …uneori pentru nimic…clipe care nu se mai intorc niciodata…ne pierdem in detalii care nu conteaza, consumam energie pentru nimicuri, muncim mult sa avem, sa ne realizam dorintele din copilarie si sa obtinem respectul celor din jur cu ajutorul unori conturi pline de zerouri. N-am mai vazut de mult timp oameni relaxati, care sa se bucure de ce au, sa imparta cu cei din jur, fara sa se mai piarda pe drumul haotic al vietii care duce catre mai mult si mai mult si mai mult…poate maine nu va mai fi…iar acel “mai mult” nu va mai insemna nimic. uitam mereu asta…sau nu-i dam importanta…
0 comments: